Scoli Bacalaureat Britanic

Școli Bacalaureat Britanic

 

Educatia britanica are o reputatie foarte buna - sute de mii de elevi din întreaga lume aleg sa vina în Marea Britanie pentru a beneficia de o experiență educațională unică și a dobândi calificări recunoscute în întreaga lume.

Educația școlară implica un număr de teste pentru a verifica progresul realizat și duce la calificări  a căror valoare și integritate sunt valorificate în întreaga lume. Calificarile la nivel școlar includ GCSE (General Certificate of Secondary Education - Diploma generala de educatie secundara), Nivelele A (A Levels - Advanced Level General Certificate of Education - Diploma de educatie generala nivel avansat) sau IB (Bacalaureat International).

Vârsta este foarte importantă în sistemul de școlarizare britanic. Varsta, nu capacitatea, hotărăște în ce „an” începe copilul scoala. Chiar dacă un elev nu se descurca bine la examenul de sfarsit de an, este de obicei promovat în anul următor de studiu. Ideea de an „repetat” este aproape necunoscută în Anglia.

Examenele școlare din Anglia sunt, de asemenea, strâns legate de grupele de varsta din școli. Examenele GCSE se dau la sfarsitul clasei a 10a, examenele AS (Advanced Subsidiary) se dau la sfarsitul clasei a 11a și A2 (partea a doua și cea finală a calificării Nivelului A i.e. A Level) se dă la încheierea clasei a 12a. În general, rezultatele de la A Levels sunt rezultatele cele mai relevante pentru admiterea la universități.

Examenele GCSE se dau pe perioada a doi ani și adesea implica “activitate de curs”, un proiect realizat de elev în timpul unui semestru sau a doua semestre și notat ca o lucrare în examenul final. O astfel de activitate ar putea sa conteze cât 20% din nota examinarii finale. Schimbarea școlii intre clasele a 9a și a 10a ar trebui sa fie evitată dacă elevii vor sa obțină rezultate bune la examenele GCSE.

Vârstele bune de transfer în cadrul sistemului de școlarizare britanic sunt acelea de la începutul anumitor etape de educație. De exemplu, sosirea la varsta de 11 ani îi permite unui elev să se înscrie în primul an de educație secundară și îi da cinci ani întregi pentru a se pregăti pentru examenele GCSE. Următoarea vârstă bună pentru sosire este 13 ani. Elevul ar fi înscris în clasa a 8a și ar frecventa un “foundation year” înainte de a alege și a începe cursurile GCSE.

Vârsta de 15 ani este o vârstă deosebit de dificilă pentru ca elevii să se transfere la o școală în Marea Britanie. Cele mai multe școli ar determina elevul să se înscrie în clasa a 9a și nu în clasa a 10a, clasă corespunzătoare acestei vârste de 15 ani. Aceasta pentru că programul GCSE ar fi deja la mai mult de jumătate. Înscrierea în clasa a 10a ar însemna că, în plus față de perfecționarea limbii engleze, elevul ar avea doar 9 luni pentru a încerca “sa recupereze” activitatea anului academic anterior și să se pregătească pentru examenele foarte importante pentru care toți colegii au avut 22 de luni sa se pregătească.

La vârsta de 13 ani, elevii înscriși în sistemul educațional din Marea Britanie dau examentul de "common entrance". un examen similar examenului de capacitate din Romania.  Este un examen național susținut la obiectele de studiu predate în mod obișnuit până la această vârstă, respectiv Istoria, Geografia, Franceza, Latina plus obiectele considerate de bază în sistemul educațional britanic, respectiv Științe, Matematică  sau Engleză. Exista și un examen suplimentar ce trebuie susținut de elevii non-nativi, respectiv, Engleza ca Limba Străină, examen disponibil pentru cei pentru care engleză nu este limba maternă.

Programul este potrivit elevilor care doresc să se înscrie la o universitate în Marea Britanie.