AIS - American International School Salzburg

Taxe anuale de scolarizare (full boarding)

Curricula de studiu: AP - Advanced Placement

Tara: Austria

 

AIS - American International School Salzburg este un liceu international de tip american, situat in Salzburg, la poalele Alpilor, la jumatatea distantei intre Viena si Munchen. Limba de studiu este engleza, dar se studiaza si limbile germana, franceza sau spaniola. De doua ori pe an, elevii merg in excursii in Europa, printre ultimele destinatii fiind Paris, Venetia, Londra, Roma, Atena, Praga, Viena, Budapesta, Verona, Bruxeles, Hamburg. Personalulul liceului este alcatuit, in principal, din cetateni americani sau vorbitori nativi de limba engleza.

AIS (American International School) Salzburg este o scoala boarding dedicata pregatirii tinerilor cu o viziune responsabila asupra vietii. Programul academic si cel boarding sustin dezvoltarea potentialului intelectual si artistic, precum si a nivelurilor social, fizic si personal al elevilor. Comunitatea scolii se conduce dupa principii precum autodisciplina, respect reciproc, integritate, grija si compasiune fata de ceilalti. Scoala aspira sa pregateasca elevii pentru succes la nivelul studiilor universitare si pentru asumarea rolului de cetateni activi si responsabili ai comunitatii.

AIS este o scoala de dimensiuni reduse, cu o comunitate boarding puternica (peste 85% din totalul elevilor sunt cazati in campus). Scoala considera ca filosofia si misiunea acesteia nu poate fi atinsa decat intr-o comunitate restransa, in care fiecare persoana se simte familiar si confortabil in prezenta celorlalti si in care gradul de supervizare este unul optim. Scoala gazduieste in acest moment aproximativ 125 de elevi (din care aproape 100 sunt elevi boarding) si este un mediu multicultural datorita celor peste 25 de nationalitati reprezentate.

Fiind o scoala cu o orientare academica de tip american, programa scolara AIS reflecta practici educationale cu o lunga traditie in cele mai elitiste scoli boarding din Statele Unite. Astfel, toti elevii AIS isi incheie studiile prin sustinerea examenelor de AP - Advanced Placement, ceea ce le ofera posibilitatea de inscriere la universitati din toata lumea.

Localizare

AIS - American International School Salzburg este situata la 10 minute de mers cu masina de centrul istoric al orasului Salzburg din Austria. Salzburg, un oras de aproximativ 150,000 de locuitori, este un mediu ideal pentru educatia internationala. Fiind localizat in centrul geografic al Europei de Vest, Salzburg atrage anual mii de vizitatori din intreaga lume oferind o varietate de atractii, de la magia muzicii lui Mozart la peisajele fascinante ale Alpilor, fiind un loc unde oamenii si ideile interesante, istoria si cultura se intalnesc intr-o mixtura uluitoare. Astfel, elevii AIS beneficiaza de bogatia festivalurilor muzicale si de arhitectura baroca, dar si de locurile din inima Alpilor, perfecte pentru drumetii montane, ski si recreere.

Programe de studiu

High School Diploma

In cadrul studiilor liceale dupa model american (clasele 9 - 12), elevii AIS au oportunitatea de a studia o gama larga de materii, atat obligatorii, cat si optionale pentru obtinerea diplomei de absolvire a liceului, diploma acordata in toate scolile publice sau boarding din Statele Unite. Printre materiile studiate in cadrul studiilor de High School Diploma se numara: Engleza, Germana, Matematica, Educatie Fizica, Stiinte Exacte, Stiinte Sociale, Franceza sau Spaniola, Studii de Sanatate sau Materii Optionale.

Advanced Placement (AP)

Programul "Advanced Placement" (AP) ofera tuturor elevilor AIS - American International School Salzburg cu rezultate academice excelente oportunitatea de a studia, in cadrul liceului, cursuri la nivel universitar. Elevii care participa in acest program nu obtin numai abilitati necesare studiului la universitate, ci si credite care le vor fi ulterior echivalate in cadrul studiilor universitare, pe baza rezultatelor la examenele din cadrul programului de AP.

Programul AP este, de fapt, un sir de testari in peste 30 de domenii de studiu, la care elevi se pot inscrie si pe care le pot incepe in fiecare primavara (incepand cu luna mai). Promovarea cu success a acestor teste ii poate aduce elevului credite universitare recunoscute de majoritatea universitatilor si colegiilor din America de Nord, il poate ajuta la admiterea intr-o universitate sau colegiu cu cerinte inalte si, pe baza acestor teste, elevul poate obtine echivalarea diplomei cu alte diplome de studii liceale pentru a fi acceptat la universitati din lume.

Peste 3,000 de universitati si colegii americane si canadiene (mai mult de 90%) valorizeaza in mod preferential elevii care au realizat programul de AP. De asemenea, in jur de 50% dintre aceste universitati si colegii admit direct in anul 2 de studii elevii care au terminat cu succes acest program.

In ceea ce priveste recunoasterea internationala, se poate spune ca Advanced Placement este un program cu adevarat international, ce ofera acces in egala masura la institutii de invatamant superior din Canada, Statele Unite si din Europa. Multi absolventi AIS, care au terminat cu succes un program de AP, se orienteaza catre universitatile din Marea Britanie, mai ales ca sistemul britanic de invatamant echivaleaza programul de AP cu examenele A Levels. Cei mai multi isi aleg 3 sau mai multe subiecte de studiu pentru AP, cu scopul de a fi competitivi cu alti aplicanti in ceea ce priveste admiterea la cele mai selective universitati din Marea Britanie sau din alte tari.

Lista materiilor disponibile pentru AP la AIS - American International School Salzburg:

  • Engleza (Limba Engleza, Literatura Engleza)
  • Matematica (Calculus AB)
  • Stiinte Exacte (Chimie, Biologie, Stiinte ale Mediului)
  • Stiinte Sociale (Istorie Europeana, Istoria Statelor Unite ale Americii, Geografie Umana, Psihologie)
  • Limbi straine (Germana, Franceza, Spaniola)

Activitati extracurriculare

  • Activitati Sportive: ski, snowboarding, inot, ciclism, drumetii si o serie de alte activitati desfasurate in natura
  • Activitati Sociale: festivitati in cadrul scolii, seri de film, seri gastronomice, activitati distractive cu scop de socializare
  • Activitati Culturale: vizionare de opere de teatru, vizite la muzee, vernisaje
  • Excursii de mai multe zile in cele mai importante locatii din Europa: Londra, Paris, Roma, Praga, Berlin, Budapesta, Verona, Venetia, Geneva

Viata de elev boarding

Fiind o scoala boarding relativ restransa, la care raportul profesori/elevi este de 1/3, gradul de supervizare si atentie acordata fiecarui elev este ridicat, ceea ce asigura un mediu disciplinat si sigur. Scoala a pus la punct un program extrem de eficient de evaluare a practicilor de mentinere si imbunatatire a sanatatii elevilor, care vizeaza concomitent si nivelul de disciplina al acestora. Programul poarta numele de Healthy Lifestyle Requirement (HLR) si are menirea de a se asigura ca fiecare elev este angajat intr-un program de exercitii fizice, menit sa asigure formarea de obiceiuri sanatoase pentru prezent si viitor. Astfel, toti elevii trebuie sa castige un numar minim de "puncte de sanatate" pe saptamana, primind, la sfarsitul anului scolar, o nota ce reprezinta evaluarea finala si care va fi inclusa in foaia matricola. Daca elevii realizeaza comportamente ce dauneaza sanatatii sau care contravin normelor morale ale scolii, vor primi penalizari care vor duce la scaderea dramatica a punctajului HLR.  In randul practicilor care asigura castigarea de puncte HLR se numara: participarea la programele de sport si educatie fizica, participarea la programul Get Fit, desfasurarea unor activitati in week-end, participare in comitetul de organizare a meniului culinar.

Cazarea pentru elevii boarding este asigurata in dormitoarele situate in cladirea principala din campus, cladire complet modernizata ce dateaza din secolul al XVIII-lea, toate camerele contin facilitati de tip en-suite ce pot caza intre 1 si 3 elevi.

Facilitati

Campusul AIS - American International School Salzburg este format din trei cladiri ce contin salile de clasa, dormitoarele pentru baieti si cele pentru fete, bucataria si salile de mese, biblioteca si spatiul recreativ pentru elevi. Facilitatile sportive sunt situate in cadrul centrului sportiv al Universitatii Salzburg, aflata la 10 minute distanta de campus. Aceste facilitati sportive sunt foarte moderne si ofera o baza de nivel olimpic pentru antrenament in aproape toate sporturile. Faptul ca elevii AIS - American International School Salzburg pot utiliza aceste facilitati este un avantaj extraordinar, datorita standardelor inalte si a celor mai noi tehnologii puse la dispozitie.

Costuri si procedura de aplicare

Taxele de scolarizare pentru elevii boarding la AIS Salzburg sunt:

  • 45,000 EUR - clasele 7 - 8
  • 47,000 EUR - clasele 9 - 12
  • 47,000 EUR - clasa a 13-a (post-graduate program)

La aceste taxe se adauga: taxa de inscriere in scoala (75 EUR - achitata doar in primul an de studii) si taxa de cheltuieli neprevazute (1,500 EUR - suma aflata la dispozitia elevului dar gestionata de scoala).

Taxa de scolarizare include toate cheltuielile legate de viata de elev boarding: instructie academica si supervizare din partea profesorilor, cazare in campus, mesele zilnice, acces la intreaga gama de facilitati si activitati extracurriculare oferite de scoala, doua excursii pe an in diferite destinatii din Europa (incluzand transport, masa, cazare), cinci excursii pe an de schi sau snowboarding in Alpi, activitati de weekend, asigurare privata de accident sau imbolnavire, sustinerea unui test standardiza de limba engleza, germana sau franceza.

------------------------------

Pe timpul verii, AIS - American International School Salzburg organizeaza programe educationale de vacanta pentru studiul limbii engleze sau a limbii germane. Sunt 3 serii de desfasurare ale programului de vara la AIS iar elevii se pot inscrie pentru o serie, pentru doua serii sau pentru toate cele trei serii, respectiv:

  • 2 săptămâni: 07 JUL 2024 - 19 JUL 2024 I Cost Program 2.375 EUR
  • 2 săptămâni: 21 JUL 2024 - 02 AUG 2024 I Cost Program 2.375 EUR
  • 2 săptămâni: 04 AUG 2024 - 16 AUG 2024 I  I Cost Program 2.375 EUR
  • 4 săptămâni: 07 JUL 2024 - 02 AUG 2024 I Cost Program 4.200 EUR
  • 4 săptămâni: 21 JUL 2024 - 16 AUG 2024 I Cost Program 4.200 EUR
  • 6 săptămâni: 07 JUL 2024 - 16 AUG 2024 I Cost Program 5.500 EUR

Detalii suplimentare despre programele educationale de vacanta ale AIS - American International School Salzburg puteti gasi aici sau pe www.ivi.ro.

------------------------------

Mai jos puteti viziona un scurt film despre scoala:

Viziteaza website-ul scolii

Localizare Scoala


Alte Scoli