Programe de studiu | AP - Advanced Placement I IB - International Baccalaureate |
Nr. elevi / Nr. elevi boarding | 400 elevi / 300 elevi |
Vârsta elevi boarding | 14 - 18 ani |
Activități extra-curriculare | Comunitate, cluburi, arte, sport |
Taxe școlarizare | 36.900 EUR |
Fondat în 1974, Bronte College este un colegiu mixt cu internat, recunoscut pentru mediul academic exigent și abordarea multiculturală. Elevii, proveniți din peste 30 de țări, sunt sprijiniți să își atingă potențialul maxim și să fie pregătiți pentru admiterea la universități de top din întreaga lume. Școala pune accent pe excelență academică, implicare comunitară și dezvoltarea caracterului, creând un mediu sigur și stimulant pentru formarea liderilor de mâine.
Curricula Ontario
Elevii urmează programa oficială a provinciei Ontario, recunoscută la nivel internațional, beneficiind de pregătire solidă în disciplinele de bază și de o ofertă diversificată de cursuri opționale, adaptate intereselor individuale.
Middle Years Programme (MYP)
Program academic și de dezvoltare personală destinat elevilor între 14 și 16 ani, care oferă o bază solidă în disciplinele cheie și dezvoltă gândirea critică, implicarea globală și competențele necesare pentru tranziția către nivelul preuniversitar.
Program riguros, recunoscut internațional, pentru clasele 11–12, ce combină pregătirea academică avansată cu dezvoltarea competențelor esențiale pentru succesul în mediul universitar și în carieră.
Program de cursuri la nivel universitar, recunoscut internațional, care le permite elevilor cu performanțe academice ridicate să obțină credite transferabile în învățământul superior și să își consolideze profilul pentru admiterea la universități de top.
Express Program
Parcurs intensiv destinat elevilor de clasa a 12-a, conceput pentru a le permite finalizarea rapidă a studiilor preuniversitare și accesul direct la universitate în același an academic.
ESL – English as a Second Language
Program intensiv de limbă engleză care îmbină dezvoltarea competențelor lingvistice cu pregătirea academică, facilitând integrarea deplină a elevilor internaționali în viața școlară.
Situat în Mississauga, pe malul Lacului Ontario, Bronte College beneficiază de acces rapid la facilități culturale, sportive și educaționale. Orașul este la doar 20 de minute de Toronto Pearson International Airport, oferind conexiuni aeriene directe către marile orașe ale lumii, inclusiv București.
Internatul se află în aceeași clădire cu sălile de curs, asigurând un mediu sigur și acces facil la toate facilitățile școlii. Elevii beneficiază de camere mobilate, spații comune pentru socializare, cantină cu meniu variat și program de activități sociale. Personalul de rezidență oferă supraveghere și sprijin 24/7.
Taxa de școlarizare include toate cheltuielile legate de viața de elev boarding: cazare în campus, mesele zilnice, cărți și materiale școlare, acces la întreaga gama de facilități ale școlii, sporturi și activități extrașcolare. La aceasta se adaugă taxa de aplicare (150 CAD), taxa anuală de înscriere (2,000 CAD), asigurarea de sănătate (600 CAD/an), costul uniformei și alte taxe comunicate la începutul anului școlar.
Urmărește filmul de prezentare al școlii și, dacă vrei să discutăm, contactează-ne.