CATS College Cambridge


Curricula de studiu: A-Level, GCSE, High School, IGCSE, UFP

Tara: Marea Britanie

 

 

Programe de studiu GCSE I IGCSE I A-Level I UFP
Nr. elevi / Nr. elevi boarding 543 elevi / 450 elevi
Vârsta elevi boarding 14 - 18 ani
Activități extra-curriculare Excursii, Sport, Cluburi academice și de hobby-uri
Taxe școlarizare 54.950 GBP (aproximativ 66.300 EUR )

 

CATS College Cambridge face parte din Cambridge Education Group (CEG) - un grup de colegii destinat integrării studenților internaționali în mediul academic britanic. Cu o tradiție de peste 50 de ani de excelență în domeniul educației, CATS adoptă filosofia ”educației personalizate”, punând elevul în centrul procesului de învățare. Această abordare include planuri de învățare adaptate nevoilor și obiectivelor fiecărui elev, sprijin zilnic oferit de tutori dedicați, evaluări săptămânale pentru monitorizarea progresului și un traseu profesional individualizat. Astfel, elevii au performante academice exceptionale si se dezvoltă ca indivizi maturi și responsabili, pregătiți pentru asumarea viitorului rol de cetățeni internaționali.

Obiectivele școlii

  • excelență academică
  • dezvoltarea abilităților critice și a creativității
  • creșterea încrederii și a responsabilității sociale
  • inovație

Programe de studiu

GCSE (General Certificate of Secondary Education) 

Materii disponibile pentru GCSE la CATS College Cambridge

  • Obligatorii: Engleză, Matematică, Științe (Fizică, Chimie, Biologie), Educație Fizică 
  • Opționale, dintre care elevii aleg 4-5 materii pentru GCSEs: Istorie, Geografie, Franceză, Fotografie, Tehnologie, Computer Science, Business, Arte Vizuale.  
IGCSE (International General Certificate of Secondary Education)

Elevii internaționali au posibilitatea să parcurgă programul IGCSE (1-year GCSE/Pre-A-Level/Pre-IB), un program de un an, care include un număr redus de materii (5-7) pentru care se susțin examene finale și reprezintă un an de tranziție către programele A-Level și IB - International Baccalaureate.

A-Level (General Certificate of Education - Advanced Level) 

Elevii au posibilitatea să aleagă 3 sau 4 subiecte din interiorul unui traseu academic care să fie compatibil cu profilul studiilor pe care doresc să le urmeze la universitate.

Lista traseelor academice disponibile pentru A Levels la CATS Cambridge

  • Business / Finanțe: Studiul Afacerilor, Matematică, Informatică, Economie, Contabilitate
  • Economie: Economie, Matematică, Matematică Avansată, Contabilitate, Informatică, Afaceri
  • Inginerie: Fizică, Matematică, Matematică Avansată, Informatică
  • Medicină: Biologie, Chimie, Matematică, Fizică
  • Științe Umaniste: Istorie, Geografie, Literatură Engleză, Sociologie, Psihologie
  • Business Arts: Matematică, Studiul Afacerilor, plus 1 sau 2 subiecte dintre următoarele: Fotografie, Grafică, Studii 3D, Textile, Arte Plastice, Artă Video
  • Media Arts: Studii Media, Studii Cinematografice, Grafică, Artă Video, Informatică

UFP - University Foundation Programme

Acest program cu durata de 1 an a fost special conceput pentru studenții internaționali.  Absolvirea cu succes a programului garantează admiterea la una dintre universitățile partenere CEG.

Elevii vor studia Limba Engleză și vor alege 3-4 materii de studiu, din grupe diferite:

  • Bloc A: Business, Economie, Matematică, Arte Vizuale
  • Bloc B: Biologie, Business, Economie, Matematică
  • Bloc C: Matematică, Fizică
  • Bloc D: Biologie, Business, Chimie, Psihologie, Sociologie
  • Bloc E: Economie, Sociologie

Activitati extracurriculare

  • Excursii în Marea Britanie și străinătate (Paris, Praga, Florența, Budapesta etc.)
  • Comunitate: voluntariat, grupuri de leadership
  • Cluburi: științe, dezbatere si public speaking, programare, robotică, Model UN, business, șah
  • Artă: artele spectacolului (muzică, teatru, dans), arte vizuale și design
  • Sport: fotbal, volei, baschet, înot, badminton, arte marțiale, dansuri, fitness

Localizare

CATS College este localizat in Cambridge, centru administrativ al comitatului Cambridgeshire și renumit centru universitar, cu o comunitate studențească multiculturală, care oferă nenumărate oportunități de petrecere a timpului liber. Campusul se află în centrul acestui oras istoric, fiind inconjurat de piese arhitecturale magnifice și multe spații verzi. 

Facilități

  • săli de clasă modern echipate, laboratoare de știință și informatică, bibliotecă
  • terenuri de tenis, terenuri de fotbal, rugby și cricket, piscină, centru de echitație
  • studiouri de artă, sală de muzică, teatru, bibliotecă

Cazare

Școala dispune de 2 clădiri rezidențiale care oferă spații comune pentru relaxare și socializare și dormitoare single, cu baie proprie, unde elevii studiază și se odihnesc. Una dintre cele două clădiri este situată la câteva minute de școală și este destinată doar elevilor cu vârsta peste 16 ani. 

Taxa de școlarizare (full boarding)

  • 54.950 GBP (aproximativ 66.300 EUR) - clasele 9-12, 14-18 ani

Taxa de școlarizare include toate cheltuielile legate de viața de elev boarding: cazare în campus, mesele zilnice, cărți și materiale școlare, acces la întreaga gama de facilități ale școlii, sporturi și activități extrașcolare. La aceasta se adaugă taxa de înregistrare (300 GBP), depozit (2,200 GBP), returnabil la finalizarea studiilor, asigurarea medicală, costul excursiilor.

Urmărește filmul de prezentare al școlii și, dacă vrei să discutăm, contactează-ne.

Website Școală

Localizare scoala


Alte Scoli