Scarborough College (IB School)


Curricula de studiu: A Levels, GCSE, IB - International Baccalaureate

Tara: Marea Britanie

 

 

Programe de studiu GCSE I A Levels I IB - International Baccalaureate
Nr. elevi / Nr. elevi boarding 370 elevi / 100 elevi
Vârsta elevi boarding 11 - 18 ani
Activități extra-curriculare Comunitate, cluburi, arte, sport, excursii
Taxe școlarizare 43.347 GBP - 48.093 GBP (aproximativ 50.200 EUR - 55.700 EUR)

 

Scarborough College, situat pe frumoasa coastă din North Yorkshire, oferă o educație completă, echilibrată și internațională. Școala combină excelența academică cu o comunitate prietenoasă și multiculturală, elevii provenind din peste 10 țări. Rezultatele excelente la examene, inclusiv la programul International Baccalaureate – unde Scarborough College este lider în Yorkshire – deschid absolvenților porțile universităților de top din Marea Britanie și din lume.

Obiectivele școlii

  • să inspire excelență academică și dorința de învățare continuă
  • să dezvolte creativitatea și încrederea în sine
  • să ofere oportunități culturale și sportive variate
  • să cultive respectul pentru diversitate și responsabilitatea față de comunitate

Programe de studiu

GCSE (General Certificate of Secondary Education) 

Program recunoscut internațional pentru elevii de 14–16 ani, care oferă pregătirea necesară pentru continuarea studiilor în ciclul liceal și ulterior la universitate.

A Levels (General Certificate of Education - Advanced Levels) 

Program de doi ani pentru universitățile britanice și internaționale. Elevii aleg 3–4 materii de specialitate dintr-o gamă largă: științe, limbi, economie, arte, drept, psihologie etc. Rezultatele la A Levels deschid accesul la universități britanice și internaționale de prestigiu.

IB - International Baccalaureate

Program academic de doi ani, recunoscut în toată lumea, ce combină studiul a șase materii cu proiecte de cercetare, gândire critică și activități de creativitate, acțiune și serviciu (CAS). Scarborough College este cea mai performantă școală IB din nord-estul Angliei.

Activitati extracurriculare

  • Comunitate: Duke of Edinburgh Award, Combined Cadet Force, voluntariat
  • Cluburi: dezbateri, limbi străine, șah, teatru, pantomimă, muzică
  • Arte: artă vizuală, cor, formații muzicale, spectacole de teatru
  • Sport: cricket, rugby, fotbal, netball, înot, tenis, atletism

Localizare

Scarborough College se află în orașul istoric Scarborough, pe coasta din North Yorkshire, cu o priveliște spectaculoasă asupra golfului și castelului medieval. Orașul are o arhitectură victoriană impresionantă, grădini elegante și o atmosferă sigură, fiind locul ideal pentru o experiență boarding autentic britanică.

Facilități

  • săli de clasă moderne, laboratoare de științe și IT, bibliotecă
  • studiouri de artă și muzică, spații dedicate pentru teatru și spectacole
  • terenuri pentru cricket, rugby, fotbal, tenis, sală de sport multifuncțională și piscină

Cazare

Elevii sunt cazați în case boarding moderne, organizate pe grupe de vârstă și gen. Camerele sunt de 2–4 paturi, cu spații comune prietenoase pentru studiu și relaxare. Supravegherea este permanentă, iar atmosfera este una de familie, unde elevii se simt în siguranță și sprijiniți.

Taxa de școlarizare (full boarding)

  • 43.347 GBP (aproximativ 50.200 EUR) - clasele 6-10, 11-16 ani
  • 48.093 GBP (aproximativ 55.700 EUR) - clasele 11-12, 16-18 ani

Taxa de școlarizare include toate cheltuielile legate de viața de elev boarding: cazare în campus, mesele zilnice, cărți și materiale școlare, acces la întreaga gama de facilități ale școlii, sporturi și activități extrașcolare. 

Urmărește filmul de prezentare al școlii și, dacă vrei să discutăm, contactează-ne.

 

 

Website Școală

Localizare școală


Alte Scoli