Brentwood College

Taxe anuale de scolarizare (full boarding)

Curricula de studiu: AP - Advanced Placement

Tara: Canada

 

Brentwood College a fost fondata in 1923 de un Consiliu de Guvernatori condus de Cuthbert Holmes si de primul director, H.P. Hope. Scoala a fost initial localizata in Golful Brentwood, langa Saanich, Vancouver Island, de unde deriva si numele sau. Incepand cu o inscriere initiala de cincizeci si patru de baieti, scoala a castigat o reputatie de invidiat prin rezultate academice si atletice remarcabile.

Brentwood este o scoala interdisciplinara de baieti si fete, pentru clasele 9 - 12. Studentii potentiali sunt atrasi de abordarea inovatoare a scolii in plan educational, de programele de pregatire pentru admiterea la universitati din intreaga lume si de vecinatatea spectaculoasa a Pacificului.

Localizare

Brentwood este situat pe Insula Vancouver in Mill Bay, British Columbia. Campusul de pe coasta de la Brentwood are o reputatie internationala care se potriveste profilului educational a marilor scoli boarding din lume.

Locatia scolii, la patruzeci de kilometri nord de Victoria, adiacenta satului Mill Bay (3,250 de locuitori) si la mai putin de o ora de mers cu masina de terminalele de feribot si de Aeroportul International Victoria ofera o mare varietate de oportunitati studentilor.

Programe academice

Brentwood a fost clasificat in mod constant ca fiind unul dintre liceele de top din British Columbia, in particular si din Canada, in general. Toti absolventii frecventeaza invatamantul universitar (78 % dintre elevi sunt admisi la prima optiune universitara). Cele mai populare tari pentru educatia post-secundara sunt Canada, Scotia, Anglia si Statele Unite. Absolventii Brentwood de anul acesta au primit oferte de la peste 138 de universitati cu 678 de oferte de admitere, printre care Universitatea Oxford, Universitatea Duke, Brown University, Universitatea Queens, Universitatea din Victoria, Universitatea British Columbia si Universitatea St Andrews.

Elevii pot lua examene provinciale din British Columbia, Advanced Placement (AP) sau cursuri si tutoriale americane de pregatire pentru SAT.

Advanced Placement (AP) - cursuri la nivel universitar inca din timpul liceului.

Advanced Placement ofera tuturor elevilor cu rezultate academice excelente oportunitatea de a studia, in cadrul liceului, cursuri la nivel universitar. Elevii care participa in acest program nu obtin numai abilitati necesare studiului la universitate, ci si credite care le vor fi ulterior echivalate in cadrul studiilor universitare, pe baza rezultatelor la examenele din cadrul programului de AP.

Peste 3,000 de universitati si colegii americane si canadiene (mai mult de 90%) valorizeaza in mod preferential elevii care au realizat programul de AP - Advanced Placement. De asemenea, in jur de 50% dintre aceste universitati si colegii admit direct in anul 2 de studii elevii care au terminat cu succes acest program.

In ceea ce priveste recunoasterea internationala, se poate spune ca AP - Advanced Placement este un program cu adevarat international, ce ofera acces in egala masura la institutii de invatamant superior din Canada sau Statele Unite dar si din Asia sau Europa. Multi dintre absolventii programului de AP se orienteaza catre universitatile din Marea Britanie, mai ales ca sistemul britanic de invatamant echivaleaza programul de AP cu examenele A Levels (bacalaureatul britanic). Cei mai multi isi aleg 3 sau mai multe subiecte de studiu pentru AP, cu scopul de a fi competitivi cu alti aplicanti in ceea ce priveste admiterea la cele mai selective universitati din Marea Britanie sau din alte tari.

Facilitati

Centrul de servicii pentru studenti, Crooks Hall, este un campus cald, primitoar, care gazduieste si sala de mese a scolii. Este o experienta sociala unica in care studentii pot sa manance, sa se relaxeze, sa socializeze si sa organizeze intalniri, seri de dans si evenimente speciale. Aceste servicii si facilitati sunt concepute special pentru a sprijini studentii care sunt departe de casa.

Facilitatile scolare au fost intotdeauna o parte integranta a educatiei Brentwood. Spatiile luminoase, spatioase si moderne creeaza oportunitati ideale de invatare si predare pentru comunitatea de studenti. Resursele tehnologice integrate din campus reprezinta o parte esentiala a mandatului operational.

In mod deosebit pentru Brentwood, pe malul golfului Saanich, scoala a facut un angajament pe termen lung pentru a mentine o amprenta durabila. Planificarea judicioasa a cladirilor, gestionarea resurselor, facilitatile de reciclare, eforturile de voluntariat ale elevilor si programele educationale specifice contribuie la sustenabilitatea campusului.

Cultura se bazeaza pe conceptul fundamental al elevilor care aleg sa studieze la Brentwood. Aceasta filozofie creeaza o comunitate calda, prietenoasa si pasionata, de elevi entuziasti, care creeaza familia Brentwood. O educatie eficienta ar trebui sa fie motivanta, stimulanta si placuta iar la Brentwood se munceste din greu pentru a atinge aceste obiective, in acelasi timp in care se sarbatoresc oportunitatile si realizarile.

Cazare

Toate cele opt resedinte sunt situate pentru a oferi acces facil la artele, sporturile si facilitatile academice. Casele sunt, de asemenea, grupate in imediata apropiere una de alta, permitand elevilor posibilitatea de a socializa cu prietenii si colegii. Fiecare dintre aceste cladiri a fost recent renovata in ultimii cinci ani.

Sunt patru case pentru fete (Alexandra, Mackenzie, Allard si Hope) si patru case pentru baieti (Privett, Ellis, Rogers si Whittall). Coordonatorii caselor si asistentii acestora ocupa apartamente invecinate in fiecare dintre case impreuna cu familiile lor.

Costuri si procedura de aplicare

Taxe anuale de scolarizare (full boarding): 87,000 CAD.

La aceasta taxa se adauga: taxa de inregistrare (3,000 CAD), plan scolarizare (1,390 CAD), depozit (6,000 CAD), depozit materiale scolare (2,500 CAD), transport, excursii si alte taxe care se transmit la inceputul anului scolar.

Mai jos puteti viziona un scurt film despre scoala

Viziteaza website-ul scolii

Localizare scoala


Alte Scoli