Caxton College

Taxe anuale de scolarizare (full boarding)

Curricula de studiu: A Levels

Tara: Spania

 

Fondat in 1987, Caxton College este considerata una dintre cele mai bune scoli de tip britanic din Europa, gazduind elevi de la 11 la 18 ani, atat din Spania cat si din alte 25 de tari si urmand un curriculum national britanic (GCSE, A Levels), orele fiind predate numai in limba engleza..

Localizare si cazare

Situata in Pucol, langa Valencia, scoala beneficiaza de climatul si farmecul comunitatilor mediteraneene, fiind recomandata elevilor care doresc sa-si perfectioneze atat limba engleza (limba de predare la scoala), cat si limba spaniola (vorbita in familiile gazda). Elevii sunt cazati in familii gazda, selectate si atent evaluate de catre scoala.

Facilitatile scolii includ: clase dotate cu aparatura moderna, laboratoare de stiinta, spatii pentru arte si muzica, biblioteca, teatru, centru sportiv, numeroase terenuri sportive etc.

Printre activitatile sportive preferate se numara: rugby, navigatie, golf, echitatie. Centrul sportiv este dotat cu piscina, sala de fitness, spatiu multifunctional folosit pentru diverse activitati sportive, vestiare, sala de relaxare si masaj, sala de fizioterapie.

Programe de studiu

General Certificate of Secondary Education (GCSE) – pasaportul pentru licee si scoli boarding din Marea Britanie

    GCSE este cea mai populara certificare recunoscuta in sistemul de invatamant britanic, pentru elevii cu varste cuprinse intre 14 si 16 ani; diploma de GCSE ofera eligibilitate pentru inscrierea in ciclul liceal la scoli publice sau boarding din Marea Britanie.

    Pregatirea pentru GCSE ii ajuta pe elevi la organizarea riguroasa a cunostintelor invatate, la o orientare de tip rezolvare de probleme in educatie care va facilita translarea cunostintelor in practica si, nu in ultimul rand, constituie un pas obligatoriu spre obtinerea unor diplome ce ofera eligibilitate pentru inscrierea la universitate.

    A Levels – pasaportul pentru universitatile britanice

      A Levels reprezinta principala certificare ce ofera eligibilitate pentru admiterea in universitatile din Marea Britanie. Reprezinta echivalentul Bacalaureatului european sau international, fiind insa conceput dupa rigorile specifice sistemului britanic de invatamant.

      Durata de pregatire pentru A Levels este de doi ani. Fiecare an de studiu se finalizeaza printr-un examen la obiectele de studiu alese de elev. Selectarea obiectelor de studiu si examinare (ce se constituie intr-un curriculum personalizat) pentru A Levels trebuie sa fie in concordanta cu profilul programului de studii pe care elevul doreste sa le urmeze la universitate. In functie de rezultatele examenelor A Levels, elevii vor primi oferte conditionate sau neconditionate de la universitatile britanice la care au aplicat prin intermediul sistemului centralizat de aplicare la univeritatile din Marea Britanie, UCAS.

      Programul A Levels este ideal pentru cei care au o imagine foarte clara despre ceea ce vor sa studieze la universitate. Permite abordarea unei arii variate de domenii de la stiinte si matematica la arte, limbi moderne, stiinte socio-umane. Exista 4 blocuri de materii, iar elevii trebuie sa aleaga cate un subiect din fiecare bloc. In ultimul an de studii, majoritatea elevilor aleg cate un subiect din trei blocuri de materii pentru a se specializa.

      Costuri si procedura

      Taxe anuale de scolarizare (full boarding): 26,835 EUR.

      La aceasta se adauga taxa de inregistrare (300 EUR), un depozit (1,500 EUR) si cheltuieli extra: asigurare medicala (400 EUR), uniforma (400 EUR), materialele scolare (400 EUR), taxe de examinare, activitati extracurriculare etc.

      Mai jos puteti viziona un scurt film despre scoala

      Viziteaza website-ul scolii

      Localizare scoala


      Alte Scoli


      Stai informat