Institut auf dem Rosenberg


Curricula de studiu: A Levels, AP - Advanced Placement, German Curriculum

Tara: Elvetia

 

Institut auf dem Rosenberg a fost fondat in 1889. Scoala are 300 de elevi de 40 de nationalitati diferite, dintre care 260 locuiesc in campus.

Scoala are misiunea de a-i educa pe elevi pentru viata de zi cu zi, pentru a-si indeplini obligatiile academice, pentru a se integra in comunitate si pentru a sti cum sa actioneze in situatii conflictuale. Tinerii invata ce inseamna o viata independenta intr-un mediu international, sub incurajarea si atenta supraveghere a profesorilor si personalului scolii.

Localizare

Campusul scolii este situat intre Lacul Constance si Alpi. Aerul este curat, clima este echilibrata iar peisajul natural ofera calmul care compenseaza pentru agitatia specifica tinerilor.

Programe de studiu

German Abitur (curriculum german)
Diploma de studii Abitur este recunoscuta international si se obtine in urma a ceea ce s-ar putea numi bacalaureatul german. Sesiunea de examinare de la sfarsitul clasei a 12-a presupune 4 probe scrise (germana; matematica; prima limba straina si la alegere, biologie, fizica sau a doua limba straina) si 4 probe orale sau practice (istorie, la alegere biologie, fizica sau a doua limba straina; arta sau muzica, sport)

IGCSE (curriculum britanic)
Programul de invatamant britanic corespunde claselor a 9-a si a 10-a. Subiectele ce pot fi studiate sunt engleza, matematica, stiinte naturale si fizice, istorie, geografie, limbi straine si cursuri selective ca muzica, arta etc.
La sfarsitul clasei a 10-a, elevii care au terminat ciclul de IGCSE pot alege sa studieze in continuare pentru A Levels (diploma britanica) sau Advanced Placement (diploma americana).

A LEVELS (curriculum britanic)
Acest program de doi ani este compus din 3 pana la 5 discipline, care sunt studiate in profunzime.

  • Anul 1 (clasa 11) - AS Year. Elevii aleg 4 sau 5 discipline si la sfarsitul anului scolar sustin o prima sesiune de examene de nivel AS.
  • Anul 2 (clasa 12) - A2 Year. Elevii continue sa studieze 3 - 4 subiecte la nivel A2.
La sfarsitul anului scolar, se sustine al doilea set de examene, A Level reprezentand o acumulare de examene AS si A2.


AP - Advanced Placement (curriculum american)
Pe langa cursurile obisnuite, elevii pot alege cursuri din cadrul programului AP. In timpul clasei a 11-a sau a 12-a, elevii aleg discipline in care exceleaza, cum ar fi limbi straine, literatura, studii sociale, stiinte sau matematica. La sfarsitul anului scolar, elevii sunt obligati sa sustina un examen din disciplinele respective. Studiile AP sunt foarte elaborate si corespund in nivel si continut celor din primul an de facultate.

Esame Di Stato (curriculum italian)
Scoala pregateste elevii si pentru examinarea in limba italiana, cu cele doua component - Maturità Scientifica si Maturità Linguistica. Elevii care primesc aceasta diploma pot aplica la universitatile italiene si cele elvetiene.

Swiss Matura (curriculum elvetian)
In sistemul de invatamant elevetian, elevii frecventeaza scoala primara (clasele 1- 6) si scoala secundara (clasele 7 si 8). Invatamantul secundar incepe in clasa a 8-a si se incheie dupa patru ani cu examenele federale Matura. Scoala ofera o baza solida in domenii de baza, precum si in subiecte majore si complementare, promovand, in acelasi timp, dezvoltarea personala a elevilor si capacitatea de a gandi independent.

Aceasta diploma permite aplicarea la orice universitate sau institut tehnic din Elvetia.

In clasele terminale, elevii vor sustine examinari externe, cum ar fi TOEFL, SAT sau ACT, ca necesitate pentru admiterea intr-o universitate americana, britanica sau internationala. Scoala ofera seminarii de pregatire pentru aceste examinari.

De asemenea, Rosenberg ofera pregatire lingvistica intensiva pentru germana, engleza si italiana. Elevii pot participa la cursuri suplimentare si pot sustine examinari specifice (diplomele institutului Goethe, diplomele Cambridge, testarile pentru universitatile americane). Pe langa acestea se mai predau limba spaniola, franceza, mandarina sau rusa (la cerere).

Activitati extracurriculare

Scoala ofera elevilor posibilitatea de a participa la urmatoarele activitati:

  • Sporturi : tenis, golf, echitatie, patinaj, schi, schi nautic, snowboarding, fotbal, dans, gimnastica acrobatica etc.
  • Periodic, se organizeaza excursii si vizite educationale in Elvetia (Zurich, Lugano, Lucerne) sau in alte orase europene (Paris, Milano, Munich etc.), precum si diverse evenimente culturale (vizionari de piese la Teatrul din St. Galen, expozitii de arta etc.).
  • Asociatii si cluburi: comitetul elevilor, clubul de cultura, comitetul de caritate.

Viata de elev la Rosenberg

Pentru dezvoltarea unei personalitati bine echilibrate, Rosenberg considera ca este necesara nu doar abordarea academica ci, de asemenea, o competenta sociala puternica si auto-disciplina. Comunicarea in mai multe limbi, integrarea intr-o comunitate, rezolvarea conflictelor interpersonale, increderea in sine dar si acceptarea altor perspective si capacitatea de a face un compromis atunci cand este necesar - toate acestea sunt calitati necesare in viata de zi cu zi si, mai tarziu, pentru pozitii de conducere.

Balul Rosenberg este, fara indoiala, punctul social culminant al anului. Parintii si absolventii din intreaga lume calatoresc la St.Gallen in fiecare an doar pentru acest eveniment ce cuprinde si spectacolul elevilor.

Costuri si procedura de aplicare

Taxa anuala de scolarizare la Institut auf dem Rosenberg este de 140,000 CHF (franci elvetieni). Acest cost include lectiile, cazarea si masa, sprijinul pedagogic si activitatile care se desfasoara in campus (fotbal, tenis etc.) precum si participarea la centrul sportiv local (inot, bowling, patinaj etc.)

Mai jos puteti viziona un scurt film despre scoala


Viziteaza website-ul scolii

Localizare scoala


Alte Scoli