Bromsgrove School (IB School)

TAXE ANUALE DE SCOLARIZARE (FULL BOARDING)

Curricula de studiu: A Levels, IB - International Baccalaureate

Tara: Marea Britanie

 

Avand o istorie bogata de peste 500 de ani (a fost infiintata in anul 1553), Bromsgrove este una din cele mai renumite colegii co-educationale independente din Marea Britanie. Avand o filosofie focalizata pe excelenta, valorile esentiale pe care isi propune sa le promoveze in randul elevilor sai sunt: modestia si increderea in sine, altruismul si ambitia, respectul si curiozitatea, toleranta si viziunea. Acestea sunt sustinute de o educatie in care cunoasterea, disciplina si flexibilitatea sunt inalt valorizate.

Trecutul bogat si nobil al scolii este o carte valoroasa de vizita pentru toti cei interesati de educatie si traditie la cel mai inalt nivel. Initial, Bromsgrove a fost o scoala informala datand din Evul Mediu, ea existand cu cel putin 100 de ani inainte de infiintarea sa oficiala din 1553. Cu toate acestea, trecutul faimos al scolii nu copleseste, ci inspira. Astazi, Bromsgrove este o scoala ce tine pasul cu schimbarile pe plan international, mentinandu-si in acelasi timp intact corpusul de valori fundamentale. Datorita investitiilor masive din ultimii 15 ani (peste 23 milioane GBP), cei peste 1,300 de elevi cu varste cuprinse intre 2 si 18 ani se bucura la aceasta ora de un campus modern si facilitati exceptionale.

Localizare

Scoala este situata in orasul Bromsgrove din comitatul Worchestershire, in partea centrala a Marii Britanii. Campusul se intinde pe o arie de 100 de acri, in afara orasului Bromsgrove, dar in imediata proximitate a acestuia. Locatia este usor accesibila din orasul Birmingham sau de la Birmingham International Airport dar si de pe Gatwick sau Heathrow.

Programe de studiu

General Certificate of Secondary Education (GCSE) – pasaportul pentru licee si scoli boarding din toata lumea

Varsta: 14 - 16 ani
Durata: 6 trimestre (2 ani)

GCSE este cea mai populara certificare recunoscuta in sistemul de invatamant britanic, pentru elevii cu varste cuprinse intre 14 si 16 ani; diploma de GCSE ofera eligibilitate pentru inscrierea in ciclul liceal la scoli publice sau boarding din Marea Britanie.

Pregatirea pentru GCSE ii ajuta pe elevi la organizarea riguroasa a cunostintelor invatate, la o orientare de tip rezolvare de probleme in educatie care va facilita transpunerea cunostintelor in practica si, nu in ultimul rand, constituie un pas obligatoriu spre obtinerea unor diplome ce ofera eligibilitate pentru inscrierea la universitate.

IB - International Baccalaureate – pasaportul pentru universitatile din toata lumea

IB - International Baccalaureate este un program de doi ani ce ofera eligibilitate pentru admiterea la universitati din toata lumea.

Varsta: 16 - 18 ani
Durata: 6 trimestre (2 ani)

Elevii ce se inscriu in acest program extrem de provocator din punct de vedere academic isi vor alege 6 subiecte de studiu pentru ultimii doi ani de liceu (3 materii pentru fiecare an de studiu). Trei dintre aceste materii vor fi studiate la un nivel standard (SL - Standard Level), echivalent a 150 de ore de curs, in timp ce urmatoarele trei materii vor fi studiate la nivel superior (HL - Higher Level), echivalent a 240 de ore de curs.

Pe langa parcurgerea si examinarea la aceste materii de studiu, elevii vor avea de realizat 3 sarcini obligatorii printre care se numara: redactarea unui proiect de cercetare de 4000 de cuvinte si a unui eseu extins, parcurgerea unui curs de Teoria Cunoasterii (echivalent a 100 de ore de studiu), precum si finalizarea cu succes a unui program de Creativitate, Actiune si Serviciu in folosul comunitatii (CAS) . Toate aceste sarcini suplimentare ajuta atat la integrarea cu succes a cunostintelor nou dobandite in sistemul de cunostinte existent, la cunoastere prin problematizare si la aplicarea cunostintelor in contexte pragmatice, cat si la maturizare si dezvoltare in plan personal si social. Programul IB de doi ani se va finaliza printr-un examen formal la cele 6 materii studiate.

Programul IB - International Baccalaureate este ideal pentru cei care sunt atrasi de o gama larga de subiecte de studiu insa nu sunt foarte hotarati inca asupra domeniului pe care doresc sa se specializeze. Studentii IB sunt de obicei extem de motivati si interesati de lumea din jurul lor si de ceea ce se intampla pe scena politica / economica / sociala internationala.

Lista materiilor disponibile pentru IB la Bromsgrove:

Grupul 1 - Engleza: Engleza
Grupul 2 - Limbi straine: Germana, Latina, Spaniola, Franceza, Italiana
Grupul 3 - Stiinte umaniste: Economie, Geografie, Istorie,  Business si Management, Filosofie, Environmental Systems and Societies
Grupul 4 - Stiinte experimentale: Biologie, Chimie, Fizica, Environmental Systems and Societies
Grupul 5 - Matematica: Matematica, Studii de Matematica
Grupul 6 - Arta: Arta, Teatru

Elevii trebuie sa aleaga obligatoriu una din materiile din grupurile 1 - 5. Grupul 6 este optional, asa ca elevii au posibilitatea sa aleaga fie materiile din acest grup, sau o alta materie dintr-unul din grupurile 1 - 5.

A Level – pasaportul pentru universitatile britanice

Varsta: 16 - 18 ani
Durata: 6 trimestre (2 ani)

A Level reprezinta principala certificare ce ofera eligibilitate pentru admiterea in universitatile din Marea Britanie. Reprezinta echivalentul Bacalaureatului European sau International, fiind insa conceput dupa rigorile specifice sistemului britanic de invatamant.

Durata de pregatire pentru A Level este de doi ani. Fiecare an de studiu se finalizeaza printr-un examen la obiectele de studiu alese de elev. Selectarea obiectelor de studiu si examinare (ce se constituie intr-un curriculum personalizat) pentru A Levels trebuie sa fie in concordanta cu profilul programului de studii pe care elevul doreste sa le urmeze la universitate. In functie de rezultatele examenelor A Levels, elevii vor primi oferte conditionate sau neconditionate de la universitatile britanice la care au aplicat prin intermediul sistemului centralizat de aplicare la universitatile britanice, UCAS.

Programul A Levels este ideal pentru cei care au o imagine foarte clara despre ceea ce vor sa studieze la universitate. Permite abordarea unei arii variate de domenii de la stiinte si matematica la arte, limbi moderne, stiinte socio-umane.
Lista subiectelor disponibile pentru A-Levels la Bromsgrove School: Arta, Business Studies, Chimie, Civilizatie Clasica, Design si Technologie (Rezistenta Materialelor), Design si Tehnologie (inclusiv Graphic Design), Drama si Studii Teatrale, Economie, Literatura Engleza, Studii Politice, Istorie, Informatica si Tehnologia Comunicarii, Latina, Matematica, Matematica Avansata, Studii Media, Limbi Moderne, Muzica, Educatie Fizica, Fizica, Studii Religioase, Certificatul National BTEC in Sport (Fitness, Coaching).

Activitati extracurriculare

Serviciul in folosul comunitatii este o activitate de baza pentru elevii Bromsgrove. Ei sunt incurajati sa faca voluntariat in spitale, azile de batrani, precum si sa organizeze diferite activitati si evenimente cu scop caritabil pentru a se dezvolta ca indivizi maturi si responsabili, capabili sa se integreze in spiritul comunitatii in care traiesc, invatand sa fie sensibili si totodata receptivi la nevoile celorlalti.

Elevii Bromsgrove participa la diferite activitati si expeditii ce au loc in natura precum abseiling, camping, canoeing, rock climbing. Ei invata tehnici esentiale de supravietuire in natura, de orientare cu si fara harta, de acordare a primului ajutor. Cei care se inscriu la programul CCF (Combined Cadet Force) au parte de antrenament de tip militar ce vizeaza dezvoltarea abilitatilor fizice, dar si a celor mentale, precum cele de leadership, munca in echipa, initiativa, incredere in sine, autodisciplina. Cei inscrisi la CCF se pot bucura de doua ori pe an, de instructie de specialitate in pilotarea avioanelor din cadrul  uneia din bazele armatei britanice, dar si de diferite expeditii provocatoare in muntii si padurile din proximitatea campsului.

Printre facilitatile puse la dispozitie de Bromsgrove elevilor sai se numara: laboratoare de stiinte cu echipamente de ultima generatie, biblioteca, sala si scena de teatru moderna, sali de sport, piscina de 25 de metri, terenuri de tenis si volei, sala de squash acoperita, pista de alergat de 400 de metri, terenuri pentru fotbal, hockey, rugby, laboratoare pentru design si tehnologie, laboratoare pentru arte, sala de concerte etc.

Cazare

Cazarea elevilor boarding urmeaza filosofia "casei departe de casa". Asadar, facilitatile boarding puse la dispozitie isi propun sa ofere elevilor departe de casa un camin adevarat, nu doar un loc unde se poate dormi la sfarsitul zilei. Acest lucru este atins prin atmosfera deschisa si calda si prin faptul ca exista familii ai caror membri fac parte din staff-ul educational si care locuiesc in fiecare casa boarding. Aceste familii poarta denumirea de houseparents si au ca rol suplinirea pe cat posibil a rolului pe care il joaca parintii naturali in viata copiilor: ingrijire, afectiune si compasiune, sfaturi si indrumare.

Costuri si procedura de aplicare

Taxe anuale de scolarizare (full boarding):

  • 33,795 GBP - Junior School (10 - 13 ani)
  • 42,165 GBP - Senior School (13 - 18 ani)

Aceasta include toate cheltuielile legate de viata de elev boarding: cazare in campus, mese, uniforma, materiale scolare, acces la intreaga gama de facilitati si activitati extracurriculare, dar si lectii de specialitate de limba engleza pentru elevii internationali, nevorbitori nativi de limba engleza.

La aceasta taxa se adauga taxa de inregistrare (200 GBP) si un depozit returnabil la iesirea din scoala (3,000 GBP).

Viziteaza website-ul scolii

Localizare scoala


Alte Scoli