Sotogrande International School (IB School)


Curricula de studiu: IB - International Baccalaureate

Tara: Spania

 

 

Programe de studiu IB - International Baccalaureate 
Nr. elevi / Nr. elevi boarding 1.300 elevi / 165 elevi
Vârsta elevi boarding 13 - 18 ani
Activități extra-curriculare Arte, sport, excursii, comunitate, cluburi academice
Taxe școlarizare 36.900 EUR - 40.500 EUR

 

Sotogrande International School (SIS) este o școală internațională de zi și cu internat, care oferă integral programul IB – International Baccalaureate. Instituția îmbină excelența academică cu experiențe de învățare remarcabile și o abordare personalizată a dezvoltării fiecărui elev. Campusul modern, situat într-un cadru natural spectaculos, și recunoașterea internațională – inclusiv distincția Apple Distinguished School – fac din SIS un mediu educațional unic, unde educația devine o forță pentru bine la nivel global.

Obiectivele școlii

  • oferirea unei educații internaționale de top, recunoscută global
  • dezvoltarea gândirii critice, creative și analitice
  • cultivarea conștiinței interculturale și a responsabilității globale
  • pregătirea elevilor pentru admiterea la universități de elită din întreaga lume

Programe de studiu

Sotogrande International School oferă o educație orientată spre dezvoltare holistică a elevilor cu vârsta între 16 și 18 ani, facilitând maturizarea intelectuală, personală, emoțională și socială.

În clasele 7–8, curriculumul pune accent pe dezvoltarea gândirii critice, a autonomiei în învățare și a unei perspective internaționale. Elevii studiază o gamă variată de discipline – limbi moderne, științe, matematică, științe umane, arte, tehnologie și educație fizică – într-un mod interdisciplinar, cu proiecte și aplicații practice care îi ajută să facă legătura între concepte și realitatea cotidiană. Această etapă consolidează cunoștințele de bază și pregătește elevii pentru studiile liceale de nivel avansat.

IB Middle Years Programme (MYP)

Programul pregătește elevii din clasele 9-10 pentru studiul avansat din Diploma Programme, dezvoltând competențe academice solide, gândire critică și abilități de comunicare.

IB - Bacalaureat International

În clasele 11-12, elevii urmează un program riguros de doi ani, recunoscut la nivel mondial, care oferă acces la universități din întreaga lume. Elevii aleg 6 materii (3 la nivel standard și 3 la nivel superior), urmează cursuri de Teoria Cunoașterii, finalizează un proiect CAS și redactează un eseu extins de cercetare.

SIS High School Diploma

Un traseu educațional american-standard acreditat, aplicabil pe ultimii patru ani de liceu. Cursurile includ discipline obligatorii și opționale, evaluate intern, iar elevii pot susține examene SAT. Absolvirea acestui program oferă o diplomă recunoscută internațional și permite opțiunea universitară în SUA.

International A-Level (pentru sportivi de performanță)

Disponibil prin programul Elite Sports, acest program se adresează elevilor care fac sport de performanță și le oferă posibilitatea de a combina pregătirea sportivă avansată cu studiile academice. Elevii pot opta pentru International A‑Levels, pregătire SAT și un transcript de liceu, astfel fiind pregătiți pentru admiterea în colegii din SUA și universități europene.

Activitati extracurriculare

  • Excursii: vizite culturale în Andaluzia, Gibraltar, Sevilla, Granada, excursii internaționale tematice
  • Comunitate: voluntariat, programe CAS (Creativitate, Acțiune, Serviciu), evenimente caritabile și campanii de strângere de fonduri
  • Cluburi academice: debate, MUN, STEM, robotică, programare, jurnalism
  • Arte: muzică, teatru, dans, arte vizuale și plastice
  • Sport: fotbal, baschet, volei, atletism, înot, tenis, padel, arte marțiale, gimnastică, sporturi nautice pe Costa del Sol

Localizare

Situată în Sotogrande, una dintre cele mai pitorești zone ale Costa del Sol, școala se bucură de priveliști spectaculoase asupra Mării Mediterane și a peisajului rural andaluz. Accesibilă prin aeroporturile din Malaga (90 km) și Gibraltar (20 km), zona este cunoscută pentru climatul blând, portul elegant, vegetația luxuriantă și infrastructura sportivă de top.

Facilități

  • săli de clasă și laboratoare modern echipate
  • bibliotecă multimedia, studio de artă, studio TV
  • săli de muzică, dans, teatru, arte plastice și vizuale
  • terenuri de fotbal, tenis, baschet, volei, pistă de atletism, sală de sport multifuncțională, piscină semiolimpică

Cazare

Elevii internaționali beneficiază de cazare în internatul școlii, într-un mediu sigur și prietenos, cu camere moderne, spații comune confortabile și acces la internet wireless. Supravegherea este asigurată 24/7 de personal calificat, iar meniurile sunt echilibrate nutrițional și adaptate nevoilor dietetice ale elevilor.

Taxa de școlarizare (full boarding)

  • 36.900 EUR - clasele 7-10, 13-16 ani
  • 40.500 EUR - clasele 11-12, 16-18 ani

Taxa de școlarizare include toate cheltuielile legate de viața de elev boarding: cazare în campus, mesele zilnice, acces la întreaga gama de facilități ale școlii, sporturi și activități extrașcolare. La această taxă se adaugă taxa de înregistrare (250 EUR), depozit (2.500 EUR) și un fond de dezvoltare (4.000 EUR).

Urmărește filmul de prezentare al școlii și, dacă vrei să discutăm, contactează-ne.

 

 

Website Școală

Localizare școală


Alte Scoli